Târgul de carte LibFest va fi organizat în Brașov, în perioada 18-21 august

În perioada 18-21 august, LibFest, ediția 2022 – târg de carte și experiențe culturale organizat de Libris – își deschide porțile în Brașov. Iubitorii de cultură sunt invitați la 4 zile de maraton cultural, cu dialoguri față în față, lansări de carte, concerte, spectacole de dans, ateliere, conferințe și mii de cărți de răsfoit.

După trei ediții de LibFest online, luna august aduce târgul de carte și experiențe culturale în format fizic, în Brașov. În cele 4 zile dedicate culturii, cele peste 100 de edituri reprezentate vor facilita întâlnirea cu zeci de autori români și internaționali, atât direct în cadrul evenimentelor organizare, ci și prin intermediul celor mai noi apariții editoriale. Evenimentele culturale au loc simultan, în Piața Sfatului și Piața George Enescu din Brașov, în perioada 18-21 august, începând cu ora 10.00.

„Târgurile de carte sunt întotdeauna evenimente așteptate cu interes de cititori. Să-ți întâlnești autorii preferați, să descoperi noutăți literare, să intri în dialog cu scriitorii pe care i-ai citit – toate acestea devin parcă și mai importante anul acesta a afirmat Augusta Oniță…

Citeste continuarea Aici

You might also like