Un procent uriaș, de 37%, dintre companiile din România refuză să acceseze facilitățile fiscale pe care statul le pune la dispoziție. La prima vedere pare o decizie de neînțeles, însă motivele sunt adânc înrădăcinate în realitatea economică locală. birocrația sufocantă și legislația neclară îi fac pe antreprenori să prefere o abordare prudentă, chiar dacă asta înseamnă să rateze oportunități clare de capitalizare.
Cum văd firmele taxele din România
Nouă din zece companii consideră că nivelul costurilor fiscale este mediu sau ridicat. Mai exact, jumătate dintre respondenți percep povara ca fiind medie, în timp ce 43% o consideră de-a dreptul ridicată. Doar un procent marginal de 7% apreciază acest nivel ca fiind scăzut, o cifră care arată o tensiune clară între cadrul legislativ și capacitatea firmelor de a prospera.
Cifrele vorbesc de la sine.
Și nu este vorba exclusiv despre nivelul taxelor. Volatilitatea legislativă, modificările frecvente și costurile de conformare apasă greu pe umerii firmelor. Peste 90% dintre antreprenori afirmă că achitarea taxelor este dificilă sau implică amânarea altor planuri de investiții. Practic, obligațiile lunare către stat concurează direct cu investițiile în tehnologie, extindere sau capital uman.
Frica de controale și birocrația excesivă
Deși 76% dintre companii declară că sunt la curent cu existența mecanismelor de deducere, simpla informare nu garantează și aplicarea lor. Un sfert dintre firmele chestionate (cele care urmăresc activ legislația) nu accesează deloc aceste facilități, preferând să evite complicațiile. V-ați gândit vreodată, analizând propriile bugete, de ce atâția antreprenori fug de deducerile pentru cercetare și dezvoltare?
Răspunsul, conform unei analize Financiarul, stă în cerințele administrative. Aproape jumătate dintre companiile care au încercat să obțină astfel de beneficii (43%) s-au lovit de prevederi legislative neclare. Alte 13 procente nu s-au încadrat în condițiile legale stricte, iar 7% au raportat obstacole administrative specifice.
Iar teama de inspectorii ANAF joacă un rol determinant. Deși doar 25% dintre firme au fost supuse unui control fiscal legat strict de facilitățile utilizate, frica de verificări blochează inițiativa. Până la urmă, firmele aleg instrumente cu beneficii clare și efect imediat, cum ar fi reducerile de impozit pe profit legate de capitalurile proprii (38%) și scutirea impozitului pe profitul reinvestit (38%).
Prudență maximă și planuri de viitor
Majoritatea companiilor (62%) nu exclud pe viitor utilizarea facilităților fiscale, dar nu au luat încă o decizie fermă. Un procent de 15% declară clar și răspicat că nu intenționează să le acceseze, în timp ce 24% afirmă că vor utiliza aceste instrumente în viitorul apropiat. Nu-i chiar așa simplu să integrezi aceste reduceri în strategia pe termen lung a companiei. Cei care o fac urmăresc optimizarea fluxului de numerar (75%) sau motivarea angajaților (61%).
Dar situația fondurilor nerambursabile arată o prudență similară. Un procent masiv de 64% dintre companii nu au accesat deloc astfel de finanțări externe. Dintre firmele care au reușit totuși acest pas, 67% au folosit fonduri europene, restul bazându-se pe surse naționale.
Verdictul expertului: o prudență excesivă
Andra Cașu, Liderul Departamentului de Impozite Directe al EY România, oferă o imagine de ansamblu a situației. „Tabloul de ansamblu este acela al unui mediu de afaceri orientat, dar prudent, conștient de oportunități, constrâns de realități operaționale și legislative, dar și de o prudență, poate chiar excesivă. Aș spune că presiunea fiscală este structurală, nu conjuncturală, iar facilitățile fiscale tind să fie percepute tot mai mult ca instrumente necesare pentru menținerea competitivității. Însă decizia de a le aplica este influențată de moment, context și capacitatea de implementare”, a explicat aceasta.
Obstacolele majore rămân procedurile extrem de complexe și lipsa resurselor interne dedicate implementării. Zona de cercetare (o arie cu potențial uriaș) rămâne profund subutilizată în lipsa unor ghiduri clare și a unei predictibilități asumate de autorități.
